Te-ai gândit vreodată ce luptă e în sufletul unei femei în criză de sarcină?

Din cauza lipsei de sprijin, foarte multe femei din România ajung la avort, crezând că nu au de ales. Iată ce spune Ioana Lupașcu despre criza de sarcină prin care a trecut la 19 ani:

„Avortul era privit ca pe o eliberare, însă, la momentul acela nu avem de unde să știu că de fapt va fi o încarcerare a propriului suflet. Eu n-am înțeles acest lucru de la început, ci mult mai târziu. Aveam 19 ani, eram la începutul facultății. M-am temut, iar toți cei din jurul meu mi-au spus că îmi va fi greu să îmi continui studiile, că voi fi privită ciudat în societate pentru că rămăsesem însărcinată nefiind căsătorită. După ce m-am maturizat și am privit în trecut, mi-am dat seama că puteam să îmi continui școală în timp ce îmi creșteam copilul.”

Pentru a lupta cu frica, neîncrederea, disperarea și pentru a inspira femeile în criză de sarcină să aleagă viața vom produce 5 materiale video cu mărturii ale femeilor în criză de sarcină.

Sunt atât de mulți oameni care pur și simplu nu cunosc realitatea teribilă a crizei de sarcină. Aceste mărturii vor schimba inimi și vor salva vieți. Mai avem nevoie de 5000 de euro pentru a producția materialelor video, pe care trebuie să-i strângem până în 5 iulie 2021. Ajută-ne și tu!

Iată 4 modalități prin care poți sprijini acest proiect:

  • cu cardul, pe site, folosind acest link.
  • prin SMS. Pentru a activa o donație lunară în valoare de 2 euro este nevoie să trimiteți textul DOI prin SMS la 8845. Numărul este valabil pentru toate rețelele de telefonie mobilă.
  • prin PayPal, folosind acest link.
  • direct în conturile Asociației, disponibile mai jos.

Beneficiar: Asociația pentru sprijinirea femeii însărcinate și a familiei

Cod fiscal: 36913780

Conturi:

RO79RNCB0082153361040001 LEI

RO52RNCB0082153361040002 EURO

RO25RNCB0082153361040003 USD

Deschise la BCR Unirii