Veronica Iani, scriitoare și ilustratoare de cărți pentru copii, a lansat duminică noua ei carte, intitulată Curajul. Aceasta inaugurează o nouă colecție de autor intitulată „Cele 12 chei”, care își propune să contribuie la consolidarea caracterului copiilor prin lectură.

Lansarea a avut loc în cadru restrâns, după inaugurarea Centrului de Consiliere și Informare „Sf. Împărăteasă Elena” din București. Prin locația aleasă, autoarea a vrut să arate că nașterea și creșterea copiilor presupune un act de curaj care trebuie cultivat și sprijinit, inclusiv prin informare și educare.

Curajul, primul titlu din cadrul colecției «Cele 12 chei», se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani”, a declarat Veronica Iani. „Cu fiecare titlu al colecției, copiii vor afla de ce sunt importante virtuțile și de ce este nevoie să le cultivăm.”

„Un sfânt, pe nume Marcu Ascetul, a spus că Mântuitorul Iisus Hristos se află ascuns în poruncile Lui. Adică pe măsură ce facem binele, Îl descoperim pas cu pas pe Dumnezeu. A merge pe această cale nu este întotdeauna ușor. Știm de când suntem mici că a ierta, a spune adevărul, a cere iertare sunt lucruri greu de făcut”, scrie autoarea în prezentarea cărții.

„Fiecare împlinire a binelui are nevoie de un dublu curaj: curaj pentru a alege binele, curaj pentru a începe lupta să îl faci”, adaugă Veronica Iani. „Doar prin curaj putem păși pe calea minunată a binelui, în care Îl descoperim pe Dumnezeu!”

Cartea beneficiază de o scurtă prezentare oferită pentru coperta din spate de Părintele Constantin Necula. El scrie: „La vremea când cartea aceasta ajunge la voi, cititorii ei mici și mari, Curaj este cuvântul de ordine al unei lumi în dezordine. O lume încrezută, ca unul din personajele cărții, care credea că le știe pe toate. Și nu e chiar așa”.

„Un virus rămâne un virus. A tulburat sistemele lumii ca să ne învețe, pe fiecare dintre noi, ce este curajul. Curajul de a iubi, de a persevera ori de a încuraja. Curajul de a rămâne în viață. De a sprijini viața. Cred că nu se putea un timp mai bun pentru o carte despre Curaj. Și nici un alt timp mai bun pentru Curaj”, adaugă Părintele Constantin Necula.

„Poate părea exagerat dar, personal, vă spun că este una dintre cele mai frumoase cărți. Pentru că ne învață să fim frumoși. Veronica Iani va rămâne prietena voastră. Și povestea ei, sunt convins, are să vă însoțească prin văile lipsite de curaj ale lumii”, încheie el.

Cealaltă colecție de autor a Veronicăi Iani se intitulează „Fiecare viață este un dar” și își propune să creeze o cultură a vieții în familii, explicând cu bun simț, umor și tandrețe, pe înțelesul copiilor, concepte precum dezvoltarea intrauterină, Sindromul Down, adopția, dar și frumusețea copilăriei.

Cărțile vor ajunge curând în librării. Acestea se găsesc și la veronicastories.com.

Sursă: Basilica