De familia Niță nu vei citi prin ziare și nu vor fi știri despre ei la TV fiindcă nu sunt nici extrem de bogați, sau mondeni dar nici amărâți sau certați cu legea. Familia Niță e una din familiile acelea din România care-și duce greul vieții așa cum poate și face față nedreptăților și încercărilor fără să se plângă și fără resemnare.

Povestea lor s-a intersectat cu cea a Centrului atunci când Ana Maria a rămas gravidă cu cel de-al patrulea copil. Primii trei sunt e deja mari. Mari și buni. Învață bine, își văd de școală și nădăjduiesc într-un viitor mai bun decât al părinților lor, ceea ce nu e nici foarte greu. Când a căzut peste ei vestea sarcinii Ana Maria și Viorel cochetau deja cu ideea unor vremuri mai ușoare, când copiii se vor așeza la casa lor, sau cine, știe, chiar la facultate cu bursă…

Fata cea mare, Ionela*, are deja 17 ani, îi place să citească, mijlocia, Andreea*, 13 ani învață bine, atât de bine încât mediile (puține) de nouă o nemulțumesc, iar cel mic, Petru*, 11 ani le calcă pe urme surorilor lui, mai ales că și ele se asigură că are temele făcute și-l ajută de fiecare dată când are nevoie așa că părinții au toate motivele să fie mulțumiți și să întrezărească limanul. Dar iată că Ana Maria rămâne gravidă. E cardiacă, diabetică, își face zilnic insulină. Un copil e un risc foarte mare pentru ea iar faptul că a făcut o vreme tratamentul de diabet peste sarcină comportă riscuri și pentru copil. Ca să nu mai spunem de veșnicele probleme cu banii.

Viorel lucrează în construcții, anii de pandemie și-au spus și acolo cuvântul, iarna se încălzesc cu lemne și anul acesta, din pricina secetei, nu mai beneficiază nici de ajutorul grădinii. Fiindcă ei trăiesc din grădina lor, din ce produc și cumpără doar ce nu se pot produce singuri. Acum sunt triști fiindcă arșița i-a făcut și mai săraci. Pare ciudat pentru noi cei care cultivăm doar ogorul supermarket-urilor să auzim că pentru unii oameni ploaia înseamnă o masă mai bogată. Cine e mai aproape de adevăr? E o întrebare retorică. Să revenim la familia Niță pe care am lăsat-o frământată și îndoită de venirea unui nou copil. Să riști și sănătatea mamei și pe a copilului, pare cam mult și după nopți de întrebări și frământări se ia decizia unui avort. Nu iau ușor această decizie. Amândoi iubesc copiii, le pare rău să renunțe la el dinainte de a-l avea, dar ajung la concluzia că nu au ce face.

Încep să caute clinici de avort. Găsesc din întâmplare și Centrul Sfânta Elena. Le dă Dumnezeu gândul cel bun. Sună. Nici ei nu știu exact de ce. Poate curiozitatea. Poate o dorință de a vorbi cu cineva, poate o umbră de îndoială, undeva, într-un pliu dosit al sufletului. Cert e că acel telefon a purtat un nume: Amalia. Acel telefon a fost linia subțire dintre a fi sau a nu fi. Și a fost să fie. Alexandra a stat de vorbă și cu Ana Maria și cu Viorel și le-a spus că în centru nu se fac avorturi și că sunt multe femei care s-ar bucura să fie sprijinite să păstreze sarcina și, dacă dorește, sunt gata să o susțină și pe ea pe parcursul sarcinii și după nașterea copilului. E de spus din capul locului că Viorel a fost întotdeauna mai deschis la ideea celui de-al patrulea copil. Ana Maria știa cât de mult riscă. A fost decisiv faptul că Ana Maria a avut șansa să întâlnească un medic care a sprijinit-o pe parcursul sarcinii.

Apropo de luat. Familia Niță locuiește într-un sat din comuna Vânătorii Mici, aflat la 3,5 km depărtare de orice mijloc de transport în comun! Deși doar la câțiva km de București oamenii nu pot veni să lucreze în Capitală dacă nu au mașină proprie. Femeile din sat vin la muncă cu autostopul, ceea ce e și ilegal și periculos. Dar cui îi pasă? Altă întrebare retorică.

Au venit deci la control, Ana Maria a primit asigurări că va fi susținută medical pe toată perioada sarcinii, a primit un tip de medicamente special pentru gravidele cu diabet, ce trebuia administrat de patru ori pe zi, a primit și tratament pentru inima, și mai ales, a primit toate asigurările că este bine copilul. Astfel că decizia de a păstra sarcina a venit firesc. Dar problemele nu s-au terminat. Odată cu sarcina Anei-Maria, Viorel a aflat că deși credea că lucrează cu acte în regulă, lucrează de fapt la negru și deci nu are acoperită asigurarea medicală. Din peste 20 de ani de muncă pe șantier Viorel are în cartea de muncă, trei.

Să lucrezi în construcții, fără asigurare medicală, vă imaginați și singuri ce înseamnă asta! Iar la momentul sarcinii cu Amalia angajatorul era chiar un cunoscut, un apropiat, un om din sat, fost coleg de școală. Atât de mult ne pasă nouă unora de alții, atât de mult ne gândim la ”fratele” nostru. Așa că Centrul Sfânta Elena a trebuit să suplinească și patronii italieni care l-au ținut tot așa „la negru” pe Viorel (și familia Niță și-a încercat șansa în Italia, acolo a stat o vreme, acolo s-a născut băiatul, Petru*) și patronii români care au aplicat algoritmul cu „brânza-i pe bani” și au vrut să-și păstreze ei ca patroni și brânza și banii, și primarii care nu se ocupă de a le asigura oamenilor un transport în comun să poată ajunge să-și câștige o pâine, și toate celelalte nedreptăți și indiferențe sociale.

Dar la finalul tuturor acestor eforturi pe care le-ați susținut și voi, cei care sprijiniți acest Centru, a apărut Amalia. Un copil sănătos, vesel, sociabil, un copil dăruit de Dumnezeu ca să recompenseze eforturile tuturor. Asta în cazul în care vă întrebați unde se duc cei 2 euro pe care îi donați lunar Centrului prin mesaj la 8845. De ce doi? Fiindcă o criză de sarcină presupune întotdeauna 2: o mamă și un copil.

A consemnat: Ivona Boitan

Numele cu * au fost modificate.

Ești într-o criză de sarcină? Sună la 0800.070.013