În zilele de 2 și 3 octombrie s-a desfășurat a VIII-a ediție a Conferinței Naționale a Centrelor de Sprijin pentru femeile însărcinate. Evenimentul este organizat de Centrele ROUA de două ori pe an, iar la ediția aceasta, în premieră, conferința a fost organizată în format hibrid. Au participat 40 de psihologi, asistenți sociali, coordonatori de centre, medici, profesori, preoți și voluntari din 16 județe din România și din diaspora.

Foto: Gabriel Ispas

„E o mare bucurie că putem să oferim acest cadru de formare, de dezvoltare, în care specialiști și voluntari din diferite domenii să înțeleagă mai bine provocările cu care se confruntă femeile însărcinate și mamele și să le susțină. Pentru cei care lucrează de mai mulți ani e folositor să vadă entuziasmul celor care sunt la început de drum, iar pentru cei care acum lucrează la deschiderea unui centru în comunitatea lor este de mare ajutor să vadă experiențele și provocările celor care au parcurs o parte din acest drum. Cunoașterea celor cu preocupări similare, schimburile de experiențe și căutarea a noi modalități de cooperare și dezvoltare sunt direcțiile cheie ale acestui eveniment” – Alexandra Nadane, directorul Centrelor ROUA

Foto: Anca Zamfirescu

În cadrul conferinței au existat prezentări pe diferite teme legate de sarcină și maternitate, paneluri în care invitații au vorbit despre nevoi și provocări concrete și sesiuni de discuții interactive. Printre principalele nevoi comune de cooperare identificate în cadrul conferinței se numără:
– nevoia de a construi o comunitate în care lucrătorii din cadrul centrelor și cei care își doresc să se dedice implicării în acest domeniu să găsească sprijin, know-how, instrumente de lucru și oportunități de formare;
– nevoia elaborării unui ghid de intervenție, care să fie utilizat în cadrul centrelor de sprijin pentru femei însărcinate;
– nevoia de a organiza mai multe contexte de formare, de exemplu webinarii lunare și sesiuni de lucru pe diferite probleme.

Foto: Anca Zamfirescu

Iată câteva dintre impresiile participanților:
„Suntem un grup de câțiva prieteni, aflați la început de drum. Vrem să înființăm un centru de sprijin. Pentru noi această conferință a fost de mare ajutor. Am aflat informații despre înființare, despre provocări care pot apărea. Pentru cei care își doresc să facă ceva, formarea aceasta contează foarte mult. E o muncă de ani de zile, pe care o puneți la dispoziție gratuit celor care vin din urmă și va ajuta mult, ținând cont că necesitatea acestor centre este uriașă.” – Gabriela Mistreanu, Ploiești

Teodora Diana Paul, Președinta Asociației Studenți pentru viață București. Foto: Anca Zamfirescu

„Conferința a fost organizată profesionist, cu teme bine susținute de oameni cu experiență, de la care am avut ce învăța.” – Ioana

„M-am îmbogățit sufletește văzând câte lucruri minunate se întâmplă în județele din țară, pentru femeile aflate în situații vulnerabile.” – Liliana

„ Experiențele și exemplele celor care activează în acest domeniu dovedesc că se poate, că lupta nu e în zadar și că trebuie să ne implicăm.” – Cristina

Veronica Caziuc, Office Services Manager Centrele ROUA. Foto: Anca Zamfirescu

„ Am primit un impuls sufletesc mare să fac și eu parte din echipa ce lucrează pentru sprijinirea mamelor și copiilor lor,chiar de când aceștia sunt foarte mici în burtica lor, să le fie bine” – Teodora

„Mă bucur tare mult că am putut participa la această conferință. Mulțumesc pentru informațiile utile, care mă ajută în activitatea mea” – Viorica Adriana Iancu, coordonatorul Centrului de consiliere și sprijin „Doamna Maria Brâncoveanu” al Arhiepiscopiei Râmnicului

Foto: Gabriel Ispas

„Ne bucurăm pentru ocazia de a participa la acest eveniment, pentru profesionalismul si atitudinea deschisă a prezentatorilor și pentru bogăția sufletească a oamenilor pe care am avut ocazia să îi cunoaștem. Este un eveniment foarte frumos, care a adus cu sine o multitudine de idei și informații pertinente, precum și posibilitatea de a pune în legătură persoane și organizații care susțin viața și se străduiesc să ajute, cu tot ceea ce pot face, mămicile însărcinate aflate în situații dificile.” – Paul, Asociația pentru Mame și Copii Defavorizați

Alexandra Nadane, Directorul Centrelor ROUA. Foto: Gabriel Ispas