Ești însărcinată și ți s-a spus că e posibil să naști un copil cu Sindrom Down? Ai simțit o furtună de gâduri și incertitudini când ai auzit aceste cuvinte? Nu ești singură! Lauren a trecut printr-o experiență similară în 2018. Când a primit vestea, a simțit că frica îi paralizează sufletul.

Medicii i-au spus că fiul ei, Sawyer, nu va supraviețui până la naștere. În acel moment credea că viața nu mai merită trăită, însă copilul de care îi era cea mai mare frică s-a dovedit a fi cea mai mare binecuvântare. Însa întâi Lauren și-a depășit temerile. A născut copilul, iar acum are un mesaj pentru tine.

Lauren Nicole Shelor, de 29 de ani din Virginia, SUA, a scris povestea nașterii fiului ei cu Sindrom Down într-o scrisoare adresată femeilor care primesc un diagnostic prenatal. Din propria experiență, cu toată sinceritatea, le îndeamnă să lupte pentru viața copiilor lor, indiferent de ce s-ar întâmpla, și le arată și de ce.

„Știați că puteam rata asta?

Bucuria, râsetele, zâmbetele, dragostea necondiționată – era cât pe ce să le ratez.

În ziua în care am auzit cuvintele „sindrom Down”, am fost cuprinsă de frică. M-am gândit la toate lucrurile pe care nu le voi putea face. M-am întristat pentru viața pe care mi-o plănuisem și mă gândeam că nu o voi mai putea avea. Am plâns pentru că mă gândeam: ce am făcut ca să merit asta? M-am agitat, m-am ghemuit pe podeaua rece a băii, în timp ce realizam că viața mea nu va mai fi niciodată la fel. Nu voiam asta.

Pe 5 aprilie 2018, am simțit exact aceleași lucruri pe care tu, mama care tocmai a primit un diagnostic prenatal, le simți chiar acum, îți strângi mâinile și te întrebi ce să faci. Eram speriată. Am fost supărată. M-am simțit înșelată. Nu mi-am dorit viața asta. Nu voiam să fiu „aleasă” pentru așa ceva. Nu voiam să aud pe altcineva spunându-mi că „acești bebeluși speciali sunt dați celor mai speciali părinți”.

Am stat, cu ochii plini de lacrimi, în fața fiecărui medic care m-a examinat, și toți mi-au spus că le pare foarte rău. Am luat cu mare atenție notițe în timp ce mi-au explicat opțiunile, subliniind faptul că, dacă aș dori să pun capăt sarcinii, mai aveam doar vreo două săptămâni la dispoziție pentru a face acest lucru. Încremenită, m-am așezat lângă ei, în timp ce mi-au spus că nu sunt siguri că Sawyer, copilul meu, va supraviețui până la naștere. Nu voi uita niciodată felul în care mi-a tresărit inima când cineva a spus: „Nu sunt pro-avort. Dar în situații complicate, ca acestea, uneori este acceptabil”. Și cu o onestitate sfâșietoare, care mă rupe în bucăți acum, vă voi spune că m-am întors acasă și am căutat informații care justifică într-un mod mincinos avortul și care nu arată ce înseamnă cu adevărat procedurile de avort.

Eu, o femeie credincioasă, care se gândește la Dumnezeu zi de zi, care Îl iubește din toată inima – am dorit să mă încred în acele informații oferite prin Google. M-am gândit la asta. Mintea mea era chinuită de această idee. L-am sunat pe consilierul pe probleme genetice pentru a vorbi despre asta. Lacrimile mele au înmuiat cearceafurile în timp ce mă gândeam să îi iau viața copilului din pântecele meu.

Eram în situația în care mi-am jurat că nu voi fi niciodată. În situația în care poate și tu ai jurat că nu vei fi niciodată, în niciun caz. Cu toate acestea, am trecut prin asta. Și iată că am depășit frica!

Frica este o emoție puternică. Te poate determina să te gândești la lucruri pe care erai sigur că nu le vei face niciodată. Îți poate împietri inima din toate punctele de vedere, convingându-te că lucrul „uman” pe care îl ai de făcut, este să îți scutești copilul cu sindrom Down de toate „durerile” pe care le va îndura.

Frica este înșelătoare.

Frica nu vorbește despre bucuria care îți va umple sufletul când îți vei ține copilul la piept pentru prima dată. Nu îți spune nimic despre felul în care vei zâmbi atunci când îl vei auzi pe bebelușul tău râzând pentru prima dată. Frica evită în mod intenționat să îți arate momentul în care îți va crește inima de bucurie atunci când el va merge cu încredere pentru prima oară de unul singur în sala grupei sale de la grădiniță. Nu îți spune că bluza ta va fi îmbibată cu lacrimi de bucurie, atunci când el va fi costumat în rege la serbare. Frica nu îți spune adevărul – că bebelușul tău merită viață!

Frica nu își va spune asta. Dar eu o voi face.

Poate chiar acum te afli în mijlocul celei mai proaste zile din viața ta, după ce ai ieșit din biroul medicului ginecolog care tocmai ți-a stabilit un diagnostic. Poate ai câteva zile de când te gândești ce să faci și ești sfâșiată pe măsură ce încerci să iei o decizie. Vai!, poate chiar te-ai decis și ești în drum spre o clinică de avort pentru a pune capăt vieții copilului crezând că așa se rezolvă totul. Te încearcă tot felul de sentimente Sunt reale. Sunt adevărate. Sunt crude.

Dar, dragă prietenă, ascultă-mă. Nu vreau să-ți lipsească asta. Nu vreau să-ți lipsească modul în care acest copil va schimba totul, în bine, în viața ta. Nu vreau să-ți lipsească dragostea nelimitată și atât de puternică pe care acest copil o va stârni în inima ta. Nu vreau să pierzi momentul în care toate fricile din mintea ta se vor nărui atunci când vei pune la pieptul tău pentru prima dată acel copil cu adevărat prețios.

Astăzi poate nu simți că va fi vreodată bine, dar, crede-mă, va fi mult mai bine decât îți poți închipui! Încă nu știi, dar ai tras lozul cel mare. Ți-a fost dată șansa să fi martoră a unei vieți frumoase, plină de cea mai pură bucurie, totul printr-un cromozom în plus.

Și este posibil ca medicul să nu îți fi spus asta! De dragul de a evita prejudecățile, de a nu-ți influența decizia, poate că nu ți-a spus aceste lucruri. Dar auzi aceste lucruri de la cineva care a parcurs în mod real această cale, cineva care este, de fapt, alături de tine în această călătorie. Dragă, nici nu îți imaginezi ce binecuvântare va fi acest copil! Poți sa faci asta. Ai fost făcută pentru asta. Acesta este copilul lui Dumnezeu, făcut după chipul Său.

Vei descoperi că temerile pe care le-ai avut în această zi vor devini o amintire îndepărtată când el va veni pe lume.

Vei descoperi că cea mai mare bucurie din viața ta va fi să-l vezi cum crește și învață, dovedind contrariul fiecărui stereotip greșit.

Vei descoperi că ai nevoie de acest copil mai mult decât avea el nevoie de tine. Te va schimba din interior spre exterior cum nimic altceva nu ar ar fi putut să te schimbe vreodată. Vei fi mai bună. Inima ta va crește, compasiunea ta va fi mai puternică, iubirea ta mai profundă.

Și într-o zi, curând, cu inima plină, vei privi înapoi și vei spune: Sunt atât de bucuroasă că nu am pierdut această șansă”.

P.S: Nu este vorba despre dezbaterile aprinse despre avort care se desfășoară în țara noastră, chiar dacă știu că subiectul, care este unul de o mare încărcătură emoțională, a fost difuzat pe toate rețelele de socializare în ultima vreme. Este vorba despre insuflarea unei speranțe pentru mama a cărei lume tocmai a fost zguduită la fel cum a fost și a mea. Am trecut prin asta. Am mers pe acest drum. La sfârșitul tuturor încercărilor, există lumină.

După ce am trecut prin săptămâna mea de chin, atunci, în aprilie, am conștientizat, în cele din urmă, două lucruri:

În primul rând, indiferent de ce s-ar întâmpla, dacă i-ar bate inima până la finalul sarcinii sau nu, mi-aș naște copilul. L-aș prețui luptând pentru el. Convingerea mea personală este că nu ține de mine să decid cine trăiește și cine moare pe acest pământ. Dacă Domnul i-a dat lui Sawyer să trăiască în afara pântecelui meu, am sărbătorit fiecare clipă din viața lui. Iar dacă nu i-ar fi dat asta, ne-am fi întristat, dar am fi sărbătorit fiecare moment în care el a fost viu în burtica mea, știind că i-am oferit toate șansele care ne-au stat în putință.

În al doilea rând, sunt convinsă din toată inima că orice bebeluș merită dreptul să trăiască, indiferent de diagnostic, indiferent de șansele de supraviețuire date, indiferent de previziuni, deoarece cred că viața fiecărui om contează. Dumnezeu mi-a dăruit copilul în pântece, iar viața lui a avut un scop încă din momentul concepției. Mi-am promis că îl voi purta în pântece, atât cât va permite Dumnezeu. Sunt conștientă că există femei care citesc acest lucru, care au trecut prin situații absolut sfâșietoare și au luat o decizie diferită de a mea. Aceste situații sunt delicate, deseori încărcate emoțional și pline de regrete. Dacă asta ești tu – dacă ești acea femeie – să știi că există un loc pentru tine în inima mea și că acesta este un spațiu în care ești iubită și primită cu compasiune.

Dar dacă nu aș fi cinstită față de povestea vieții fiului meu, dacă nu v-aș spune că minunile sunt printre noi – nu am avut niciodată garanția faptului că fiul meu, Sawyer, va trăi, și totuși este aici și este cel mai bun lucru din familia noastră!… Viață deplină. Viață plină de bucurii. Cea mai mare frică a mea s-a transformat în cea mai mare binecuvântare a mea. Mulțumesc, Iisuse.”

Traducere și adaptare de Iuliana Pîvru după LJ Herman, ‘Man. I’m so glad I didn’t miss this.’ I was scared. I didn’t want this life. I didn’t want to be ‘chosen’ for this.’: Mom embraces son’s Down syndrome after admitting fear made her consider abortion, Love what matters