Testul de sarcină a ieșit pozitiv. 17 ani. Relație toxică. Foarte vulnerabilă și foarte dependentă de bărbatul respectiv. A obligat-o să aleagă între el și copil. Criză de sarcină de manual. Din disperare și frica de a nu rămâne singură, Tara a cedat în fața presiunilor. Pentru că, de fapt,era deja singură. A făcut avort, deși la clinică îi venea să urle că nu-și dorește să-și avorteze copilul. După avort, el a părăsit-o, iar ea a devenit dependentă de alcool.
La 19 ani, însărcinată pe neașteptate. A doua criză de sarcină. Dar, spre deosebire de prima, acum nu mai putea fi mințită. Cu toate că sufletește era la pământ, a găsit puterea să refuze avortul, căci știa exact ce înseamnă. Alegerea vieții celui de-al doilea copilul i-a schimbat și ei viața în bine. Fetița este cea mai mare bucurie a ei.

Aveam 17 ani când l-am întâlnit. Lucram împreună la un magazin local. El avea 21 de ani. Am fost nespus de încântată atunci când mi-a propus să ne întâlnim. Curând, am început o relație tumultuoasă. Eram tânără și foarte vulnerabilă și credeam că este grozav să pui mâna pe un tip care avea propriul apartament și care era mai în vârstă.

Mă îndrăgostisem nebunește de el. Mi-ar plăcea să pot descrie mai bine sentimentele pentru el. Părea că o forță uriașă apăsa asupra mea. Nu mai aveam control asupra mea și nici simțul binelui sau al răului. Știam că mă înșela, dar treceam de fiecare dată peste acest lucru și îmi promitea mereu că nu o va mai face.
De câteva ori m-a abuzat fizic, dar de fiecare dată și-a cerut scuze. Într-un fel, specula faptul că eram ademenită. Era vina mea.

Nu pot descrie îndeajuns de bine ceea ce simțeam pentru el. Aveam nevoie de el. Credeam că vom fi împreună. Și la acea vreme… mă gândeam că ar fi mai bine să mor decât să trăiesc fără el. Doream doar să îl am. Nu conta cum.

Apoi, a fost testul de sarcină pozitiv. Eram sigură că aceasta va reuși să ne aducă împreună mai bine ca niciodată. Am fi putut avea o familie. Aveam 18 ani atunci. I-am spus și lui și a părut fericit pentru câteva zile. Până într-o zi când mi-a spus că trebuie să aleg. Ori el, ori bebelușul. Am ales greșit. L-am ales pe el.

M-a dus la o clinică de avorturi și m-a așteptat. Îmi amintesc că am vorbit cu cineva despre motivul pentru care urma să avortez. Doream să țip că nu vreau să fac aceasta…, dar nu am făcut-o. Mi-aș dori să o fi făcut. Doctorul care urma să se ocupe de avort era foarte liniștit, ca și cum nu era nimic greșit în ceea ce făcea. În acele momente, el fredona muzica lui Norah Jones, iar eu, până în ziua de azi, nu pot s-o ascult.

Nu după mult timp de la avort, el a plecat și m-a lăsat baltă. Eu m-am apucat de băut și am început să merg la petreceri. Pur și simplu, doream să uit ceea ce făcusem.
Am început să mă văd ocazional cu un alt băiat. Doar pentru a nu mai simți durerea. Apoi…s-a întâmplat. Un alt test de sarcină pozitiv. Aveam 19 ani și nimic altceva. Și el a vrut să fac avort, dar de data aceasta, deși eram o ruină și nu știam ce să fac, am refuzat.

Am născut o fetiță frumoasă. Știu că eu trebuie s- o învăț pe ea, dar o, câte lucruri m-a învățat ea pe mine. Acum are 12 ani și este extraordinară și talentată. Ea este sprijinul meu.

Pe când fetița avea patru ani, m-am căsătorit cu un om extraordinar. I-am împărtășit și lui povestea mea și, în ciuda acestui lucru, mă iubește. Împreună, mai avem doi copii frumoși, iar el este un tată minunat pentru toți cei trei copii.

Sunt foarte mulțumită de cum decurge viața mea acum. Sunt o femeie încăpățânată. Dar nu am fost mereu. Așa frumoasă cum este viața mea acum, tot rămâne un gol în ea. Voi regreta totdeauna decizia mea de a avorta primul copil. Mă rog ca ea sau el să mă ierte.

N-aș dori nimănui să aibă un astfel de regret. Dacă pot ajuta măcar o persoană să aleagă viața… te rog. Te rog, alege viața. Este nespus de prețioasă. Și ești suficient de puternică să te descurci. Nu lăsa pe nimeni să îți spună altfel.

Tara F.

Traducere și adaptare de Ana Maria Claudia Drăgulinescu după Save The Storcks