Cultura productivității și mitul autosuficienței: de ce credem că trebuie să facem totul singure
O mamă care își începe ziua devreme. Pregătește micul dejun, răspunde la o sută de „mami-uri”, organizează, planifică, muncește. La job, performează și este competitivă. Acasă, pune lucrurile în mișcare, “ține casa”. Dacă o întrebi cum îi este, îți spune simplu că se descurcă.
Multe dintre femeile care ajung la noi sunt femei cu multe resurse interioare. Sunt foarte puternice, mai puternice decât și-ar imagina oricine. Și-au construit cariere solide. Sunt implicate, responsabile, performante, fac lucruri senzaționale.
Și toate sunt epuizate.
Din experiența noastră cu sute de femei, ne-a surprins cel mai tare că aproape toate poartă convingerea că trebuie să ducă totul singure. Că dacă au cerut ajutor, au devenit mai mai slabe. Că dacă nu fac față, au greșit undeva. Sau ideea de a cere ajutor, pur și simplu, nu e o opțiune. Toate acestea, vin fără un motiv conștient.
Ce este cultura productivității și cum ne-a modelat
Cultura productivității este climatul social în care valoarea personală ajunge să fie măsurată predominant prin realizări profesionale, eficiență și performanță constantă. În cultura productivității vorbim cel mai mult despre felul în care timpul devine o resursă care trebuie utilizată la maximum, despre presiunea de a fi mereu la capacitate maximă, mereu activi, mereu în control.
Sociologii au descris această orientare către performanță ca parte a unei societăți centrate pe realizarea individuală, o societate care încurajează egocentrismul. Cercetările interculturale coordonate de Geert Hofstede au arătat că în societățile cu nivel ridicat de individualism, succesul este atribuit în principal efortului personal, iar dificultățile sunt internalizate ca responsabilitate proprie. Această perspectivă influențează profund felul în care ne raportăm la reușite și la limite, dar și felul în care ne uităm la relațiile cu cei din jur.
Când cultura productivității devine normă, primim prin toate canalele mesaje pe care le interiorizăm fără să le analizăm prea mult: folosește-ți timpul eficient, nu pierde ritmul, nu te opri prea mult, nu te uita în jur, nu aloca energie pentru relații care nu aduc profit. Pauza creează vinovăție. Odihna pare un premiu care trebuie câștigat. Ajutorul pare o excepție sau nu e nici măcar o opțiune.
Pentru femei, aceste mesaje se suprapun peste alte așteptări vechi legate de grijă și responsabilitate. Pe lângă performanța profesională, soțiile și mamel au presiunea responsabilitatea dar și presiunea de a gestiona nevoile emoționale ale familiei. Studiile despre distribuția muncii domestice arată că, în multe familii, chiar și atunci când sarcinile practice sunt împărțite, responsabilitatea planificării, organizării și păstrării casei în bune condiții rămâne predominant la femei. Această povară grea crează stres și multă oboseală.
Cum a apărut convingerea că trebuie să ne descurcăm singure
Legătura dintre cultura productivității și autosuficiență se construiește în timp. Dacă succesul este prezentat ca rezultat exclusiv al efortului personal, atunci și greul devine o responsabilitate strict individuală. Dacă reușita este meritul meu, dificultatea ajunge să fie vina mea, iar presiunea devine medalie.
Psihologia socială ne arată că oamenii tind să explice rezultatele prin trăsături personale mai degrabă decât prin context. Acest tipar, numit eroare fundamentală de atribuire, ne face să subestimăm rolul factorilor externi și să supraestimăm controlul individual. Într-o cultură a performanței și a productivității, acest mecanism este întărit constant.
Traducerea e dramatică: să cerem ajutor poate fi trăit ca un semn de incompetență. Vulnerabilitatea devine riscantă. Confundăm adeseori termenii de autonomie și izolare.
Pe scurt, ne îndepărtăm unii de alții.
Teoria atașamentului, formulată de John Bowlby și susținută de numeroase studii longitudinale, arată că dezvoltarea sănătoasă a autonomiei are la bază experiențe repetate de sprijin predictibil, sigur, constant. Copilul explorează lumea pentru că știe că are unde să se întoarcă. Adultul își asumă riscuri și responsabilități când simte că are relații stabile în fundalul experiențelor proprii. Autonomia matură nu exclude nevoia de sprijin, ci o integrează.
Iar când cultura productivității pune accent pe o independență rigidă, această realitate relațională este trecută în plan secund. Ajungem să credem că a avea nevoie de ajutor este o slăbiciune, nu o caracteristică umană. Suntem catalogați ca slabi, dacă privilegiem relațiile în detrimentul eficienței. Valoarea noastră într-o astfel de cultură, vine exclusiv din confirmări materiale.
Cât ne costă această mentalitate(ajungem și noi, tot la burn-out)
La început, e posibil chiar să ne bucurăm de capacitatea noastră de a face totul singure. Dar costurile nu apar brusc, ele se adaugă, zi de zi, lună de lună, eveniment cu eveniment, interacțiune cu interacțiune, depresie cu depresie.
În plan individual, studiile ne arată că presiunea performanței constante este asociată cu epuizare emoțională accentuată. Cercetările despre sindromul de epuizare profesională, dezvoltate de Christina Maslach și confirmate în numeroase studii internaționale, arată că epuizarea apare atunci când cerințele depășesc în mod repetat resursele disponibile. Printre resursele esențiale se află și sprijinul social iar lipsa acestuia amplifică riscul de epuizare/burn-out.
Efectele negative ale acestui stres constant contribuie la tulburări de somn, scăderea imunității, dificultăți de concentrare, iritabilitate, boli autoimune. Organismul nostru este construit pentru alternanță între activare și refacere. Când această alternanță lipsește, când suntem setați doar pe supraviețuire în condiții de stres și izolare, apar dezechilibre majore.
La nivel relațional, autosuficiența rigidă slăbește conexiunile cu cei din jur. Dacă nu cerem, ceilalți nu știu cum să se apropie. Dacă nu împărtășim dificultățile, relațiile rămân la suprafață. Se creează impresia că fiecare duce în tăcere propria povară, ceea ce este și adevărat. Ne îndepărtăm unii de alții.
La polul opus, studiile despre efectele pozitive ale sprijinului social sunt consistente. Percepția că avem oameni pe care ne putem baza este asociată cu niveluri mai scăzute de anxietate și depresie și cu o sănătate fizică și mentală mult mai bună. Sprijinul celor din jur funcționează pentru noi ca factor de protecție. Lipsa lui, în special în perioadele de stres, amplifică vulnerabilitatea și riscul de îmbolnăvire.
Astfel, convingerea că trebuie să facem totul singure nu rămâne doar o idee abstractă, ci se transformă în tensiune în corp, în iritare, în retragere, în anxietate, în senzația că nimic nu e suficient sau satisfăcător.
Performanța reală este relațională
Există o concluzie puternică în studiile despre reziliență: niciun copil nu devine rezilient în izolare. Cercetările coordonate de Ann Masten au arătat că reziliența unui copil este susținută numai de relații stabile cu cei apropiați și de comunitate. Același principiu funcționează și la vârsta adultă.
Performanța sustenabilă se manifestă numai în contexte în care există colaborare și sprijin. Echipele eficiente se bazează pe încredere și pe posibilitatea de a recunoaște greșeli fără teamă, pe relații sănătoase,care permit exprimarea limitelor fără a pune sub semnul întrebării valoarea persoanei. Putem greși fără ca asta să însemne că suntem mai puțin valoroși.
Autonomia și interdependența nu se exclud, ele se completează. O femeie care știe să ceară ajutor atunci când are nevoie, dezvoltă mai multă stabilitate emoțională decât una care își reprimă constant limitele.
Cultura productivității ne-a obișnuit cu ideea că trebuie să demonstrăm permanent că suntem demni de a primi dragoste, doar prin confirmare profesională. În realitate, dezvoltarea noastră se sprijină pe legături sigure, pe cooperare, și pe conexiune socială.
Ce alegem să cultivăm la ROUA
În munca noastră de zi cu zi, întâlnim des femei care au fost învățate să ducă totul singure, să nu ceară ajutorul în rezolvarea problemelor, ca să își dovedească valoarea. Uneori, primul pas spre vindecare nu este rezolvarea unei probleme concrete, ci recunoașterea faptului că nu mai pot continua în același ritm și că nu sunt singure. Că au de unde să primească sprijin.
Noi construim în fiecare zi spații în care sprijinul este firesc și în care limitele sunt respectate. În care ritmul firesc este măsura binelui.
Oferim prezență, siguranță și multă empatie. Lucrăm cu femei însărcinate și mame, având în minte ceea ce știința confirmă de ani de zile: oamenii funcționează mai bine când se simt auziți, văzuți, susținuți.
Desigur că încurajăm responsabilitatea personală, dar totodată și capacitatea de a cere ajutor și a trăi în relații armonioase cu cei din jur. Încurajăm competența, dar și conștientizarea limitelor. Încurajăm autonomia, dar și construirea de relații.
Noi credem că schimbarea culturală începe adesea la nivel personal. În momentul în care o femeie spune, fără rușine: am nevoie de ajutor, atunci comunitatea are oportunitatea să ăși arate valoarea!
Cultura productivității ne-a influențat profund. Ne-a adus eficiență, organizare, și ambiție. Dar, fără echilibru, a întărit și ideea că trebuie să facem totul singure.
Mai departe, împreună
Putem păstra ce este valoros și putem renunța la ce ne izolează.
Putem munci, crea, construi, fără să ne negăm nevoile.
Putem fi puternice și conectate în același timp.
Iar uneori, cea mai sănătoasă decizie nu este să mai facem ceva în plus, ci să lăsăm pe cineva să stea lângă noi.
Să acceptăm că nu putem să facem totul singure.
Și să cerem sprijin.
