Mămicia și maturitatea emoțională + clasica triadă: reacție, răspuns și spațiul dintre ele
Multe mame cer sprijin terapeutic, spunând că își doresc să fie mai calme. Să nu se mai simtă atât de copleșite. Să nu mai reacționeze atât de intens atunci când copilul plânge, când partenerul le dezamăgește sau când simt că nu fac destul pentru copil.
La prima vedere, acestea par probleme diferite. În realitate, ele au, de multe ori, o rădăcină comună: dificultatea de a accesa și a menține instanța de adult emoțional.
Adultul emoțional reprezintă partea din noi care poate observa ce simțim fără să fie complet absorbită de emoție. Este partea care poate reflecta înainte să reacționeze, care poate tolera disconfortul fără să intre imediat în panică și care poate avea grijă de propriile vulnerabilități fără să le nege sau să le lase să preia controlul.
Această capacitate devine deosebit de importantă în maternitate. Nașterea unui copil nu înseamnă doar apariția unui nou rol. Pentru multe femei, maternitatea activează amintiri, răni, nevoi și experiențe emoționale care au rămas de mult timp nevăzute. În relație cu bebelușul, unele mame descoperă cât de greu le este să își ofere lor însele compasiunea, siguranța și grija de care au nevoie.
În multe situații, dificultățile nu apar pentru că mama nu își iubește copilul sau pentru că nu ar fi o mamă bună. Apar pentru că anumite părți vulnerabile din propria ei lume interioară cer atenție exact în perioada în care resursele ei sunt deja solicitate la maximum.
Ce este adultul emoțional?
Conceptul de adult emoțional apare sub denumiri diferite în mai multe teorii psihologice contemporane.
În terapia schemelor, dezvoltată de Jeffrey Young, această instanță este numită „Adultul Sănătos” (Healthy Adult). Rolul său este să coordoneze diferitele părți emoționale ale personalității: copilul vulnerabil, copilul furios, criticul interior sau strategiile de evitare dezvoltate de-a lungul vieții. Adultul sănătos poate asculta durerea fără să fie copleșit de ea și poate răspunde într-un mod care protejează binele vieții noastre pe termen lung.
În teoria atașamentului, capacitatea de a rămâne conectat cu propriile emoții și de a răspunde flexibil la stres este asociată cu ceea ce John Bowlby descria drept internalizarea unei baze sigure. Copiii care cresc având experiența unei relații suficient de sigure cu părinții dezvoltă treptat capacitatea de a se autoregla și de a face față provocărilor fără să fie dominați de anxietate sau de evitare.
Peter Fonagy vorbea despre mentalizare, adică abilitatea de a înțelege comportamentul propriu și al celorlalți prin prisma stărilor mentale. Atunci când funcționăm din poziția unui adult emoțional, putem să ne întrebăm: „Ce simt acum?”, „De ce mă afectează atât de mult această situație?”, „Ce se întâmplă în mine în acest moment?”. Acest proces creează spațiu între emoție și reacție.
O perspectivă asemănătoare apare și în modelul Internal Family Systems dezvoltat de Richard Schwartz. Aici întâlnim conceptul de Self, descris ca o stare caracterizată prin calm, claritate, compasiune și capacitatea de a conduce diferitele părți interioare. Deși limbajul diferă, ideea centrală rămâne aceeași: există o instanță psihologică matură care poate organiza experiența emoțională fără să fie absorbită de ea.
Privite împreună, aceste modele sugerează același lucru. Maturitatea emoțională înseamnă capacitatea de a conține emoțiile negative, de a le înțelege și de a răspunde conștient la ele.
Cum se formează și cum crește în noi adultul emoțional?
Adultul emoțional nu apare automat odată cu vârsta cronologică. De fapt, nu are nicio legătură cu vârsta, după ce trecem de 25 de ani.
Există oameni care au 40 sau 50 de ani și care continuă să reacționeze în anumite situații din poziția emoțională a unui copil speriat, rușinat sau neputincios, uneori răsfățat. Există, de asemenea, tineri care au învățat să își gestioneze emoțiile și să trăiască echilibrat și asumat.
Diferența apare, în mare măsură din experiențele relaționale timpurii, dar și de disponibilitatea internă de a lucra în procesul de schimbare pentru a întări partea de adult emoțional. Mai pe românește, cum am fost crescuți dar și cum vrem să trăim.
Creierul copilului se dezvoltă în relație. În primii ani de viață, părinții nu oferă doar hrană și protecție fizică. Ei contribuie la dezvoltarea sistemelor responsabile de reglarea emoțională. Atunci când copilul este speriat și cineva vine să îl calmeze, când este trist și cineva îl consolează, când este frustrat și cineva îl ajută să înțeleagă ce se întâmplă cu el, se construiesc treptat bazele capacității de autoreglare. Acel cineva este, de cele mai multe ori, MAMA. De aceea, noi, la centrele ROUA, facem toate eforturile ca să sprijinim mamele imediat după naștere, dar și în timpul sarcinii.
Când copilul este criticat constant, ignorat emoțional, umilit sau obligat să se descurce singur cu experiențe care îi depășesc resursele emoționale și psihice, dezvoltarea acestei capacități poate fi afectată negativ, pe termen lung.
Allan Schore, unul dintre cercetătorii importanți din domeniul dezvoltării emoționale timpurii, ne-a arătat că relațiile de atașament influențează direct sistemele neurobiologice implicate în reglarea stresului și a emoțiilor.
Vestea bună este că dezvoltarea adultului emoțional nu se oprește în copilărie. Relațiile sănătoase, experiențele corective și un proces terapeutic bine consolidat pot contribui la consolidarea acestei instanțe pe tot parcursul vieții.
De ce maternitatea reactivează atât de multe răni vechi?
Pentru multe femei, maternitatea devine unul dintre cele mai puternice contexte de dezvoltare psihologică.
Apariția unui copil aduce cu sine responsabilitate, vulnerabilitate, lipsa controlului, oboseală și o intensificare nebănuită a emoțiilor. În același timp, relația cu propriul copil activează inevitabil amintiri și reprezentări psihice legate de propria copilărie.
O mamă care a crescut simțindu-se criticată poate descoperi că este extrem de dură cu ea însăși atunci când greșește față de copilul ei.
O femeie care nu a primit suficientă siguranță emoțională poate experimenta anxietate intensă ori de câte ori copilul este în dificultate. Și în această situație se află tot mai multe mame care vin și ne cer ajutorul.
O mamă care a fost parentificată șui responsabilizată excesiv în copilărie poate avea dificultăți în a cere ajutor și poate încerca să facă totul singură, chiar și atunci când este epuizată. Și asta vine cu costuri emoționale extreme.
Cercetările din psihologia perinatală arată că sarcina, nașterea și perioada postpartum reprezintă momente în care vulnerabilitățile emoționale preexistente pot fi reactivate. Literatura despre re-traumatizarea perinatală descrie tocmai acest fenomen: experiențe timpurii nerezolvate redevin active în contextul maternității, creând traume profunde și nebănuite.
De aceea, multe mame ne spun în terapie: „Nu înțeleg de ce reacționez așa. Cum pot fi atât de rea cu copilul meu?” De multe ori, noi știm că reacția nu aparține exclusiv situației prezente. Ea conține și ecouri ale unor experiențe mai vechi care nu au fost pe deplin procesate și vine din traume neconștientizate, nespuse și nevindecate.
Ce se întâmplă când adultul emoțional nu este suficient de prezent?
Atunci când instanța de adult emoțional este fragilă, persoana poate fi dominată de alte părți psihice interioare.
Uneori preia controlul criticul interior. Mama își spune că nu face suficient, că ar trebui să fie mai răbdătoare, mai organizată, mai disponibilă, mai eficientă. Orice greșeală devine o dovadă a propriei inadecvări. Și așa, cădem pe toboganul anxietății.
Alteori apare copilul vulnerabil. O situație aparent banală poate activa sentimente intense de abandon, respingere sau neputință. O ceartă cu partenerul poate fi trăită ca o amenințare majoră la adresa siguranței relației.
În alte cazuri, apare evitarea. Emoțiile sunt lăsate deoparte, nevoile sunt ignorate, iar persoana continuă să funcționeze pe pilot automat până la epuizare sau burn-out.
Aceste bătălii fac parte din experiența umană. Dificultatea apare atunci când nu există suficient spațiu pentru a le observa și a le gestiona. Adultul emoțional este cel care poate spune: „Observ că mă simt copleșită acum. Emoția mea este reală și firească. Totuși, nu trebuie să iau o decizie imediat și nu trebuie să cred automat tot ceea ce îmi spune frica.”
Povestea unei mame care ne-a cerut sprijin 🩵
Ne amintim de o mamă tânără de 22 de ani care a ajuns la noi după mai bine de un an și jumătate de suferință. După o naștere complicată, în urma căreia a suferit o hemoragie internă și a pierdut 12 kilograme, N. s-a confruntat cu o depresie postnatală profundă. Era slăbită fizic, epuizată emoțional și purta în spate mult mai mult decât dificultățile asociate perioadei postpartum. Faptul că a găsit puterea de a cere ajutor după atât de mult timp a reprezentat un pas important în vindecarea ei, iar noi ne bucurăm mult că a făcut-o.
Avea nevoie, înainte de orice, să fie ascultată. Pe măsură ce am lucrat împreună, a devenit tot mai clar că multe dintre gândurile intruzive, temerile și stările care o copleșeau aveau legătură cu experiențele de violență domestică trăite în familia de origine. O parte din ea continua să poarte neputința copilului care fusese expus ani la rând unor situații abuzive asupra cărora nu avusese niciun control.
În același timp, am descoperit și alte părți ale ei: o tânără extrem de inteligentă, creativă, curioasă și dornică să înțeleagă ce i se întâmplă. Am lucrat mult pentru a consolida aceste resurse și pentru a întări instanța de adult emoțional din care putea să se raporteze diferit la propria poveste. Am explorat vocea criticului interior, relația cu părinții, limitele pe care îi era greu să le pună și felul în care se poziționa în relațiile importante din viața ei. Meritul acestei transformări îi aparține în mare măsură ei. A avut curajul să privească lucruri dureroase, disponibilitatea de a învăța și răbdarea de a continua chiar și atunci când schimbarea părea că nu se va întâmpla niciodată. Și schimbarea a venit.
La un moment dat, într-o notă amuzantă, am convenit să dea un nume părții anxioase care apărea frecvent în viața ei. A ales să o numească „Petunia”. De fiecare dată când anxietatea începea să îi spună că nu se descurcă, că se va întâmpla ceva rău sau că nu este suficient de bună, putea observa mai ușor că aceea era doar o parte din experiența ei, nu întreaga ei identitate. „A venit iar Petunia”, spunea uneori râzând. Exercițiul a ajutat-o să creeze distanță față de anxietate și să se poziționeze mai des în instanța de adult emoțional. Pe măsură ce această perspectivă s-a consolidat, anxietatea și-a pierdut treptat din putere.
Când ne gândim la parcursul lui N., nu ne amintim doar de suferința cu care a venit. Ne amintim de felul în care a învățat să aibă mai multă blândețe față de sine, să își recunoască valoarea, să își regăsească zâmbetul și să aibă mai multă încredere în propriile resurse. Povestea ei ilustrează foarte bine ceea ce observăm adesea în terapie: atunci când o persoană începe să se raporteze diferit la propriile emoții și la propria istorie, apar posibilități care până atunci păreau imposibil de văzut. Și când o mamă primește sprijin integrat, de la o echipă de experți, schimbarea pozitivă are loc, mai devreme sau mai târziu.
Cum recunoaștem dezvoltarea adultului emoțional?
Dezvoltarea acestei instanțe nu produce transformări spectaculoase peste noapte. De multe ori ea se observă în schimbări aparent mici.
- Începe să se judece mai puțin și să se înțeleagă mai mult.
- Poate tolera emoții dificile fără să reacționeze impulsiv.
- Își recunoaște limitele și cere ajutor atunci când are nevoie.
- Poate pune limite fără să fie copleșită de vinovăție.
- Devine mai puțin preocupată de perfecțiune și mai interesată de autenticitate.
În relația cu propriii copii, această schimbare are un impact profund. Copiii nu au nevoie de părinți perfecți. Au nevoie de adulți capabili să rămână prezenți, să repare atunci când greșesc și să ofere siguranță chiar și în momentele dificile.
Poate că aceasta este una dintre cele mai valoroase funcții ale adultului emoțional: nu elimină suferința, dar ne ajută să nu rămânem singuri în fața ei. Atunci când această parte din noi este suficient de puternică, putem oferi grijă și protecție atât copilului nostru, cât și copilului din interior care am fost cândva.
Instanța de adult emoțional se consolidează cu sprijin integrat
Din experiența noastră, munca terapeutică produce schimbări profunde atunci când o mamă începe să își recunoască propriile resurse. În consiliere, vedem frecvent femei care ajung copleșite, convinse că nu se descurcă suficient de bine, că nu au puterea necesară pentru a face față situațiilor prin care trec. Pe parcursul procesului terapeutic, multe dintre ele descoperă o perspectivă diferită asupra lor. Încep să își înțeleagă emoțiile, să își observe tiparele și să ia decizii mai apropiate de valorile și nevoile lor reale.
Acesta este unul dintre modurile în care se consolidează instanța de adult emoțional. Apare mai multă claritate, mai multă încredere în propriile capacități și o relație mai stabilă cu sine. Femeile încep să vadă opțiuni acolo unde înainte vedeau doar blocaje. Își asumă alegeri importante, cer ajutor atunci când au nevoie și își folosesc resursele într-un mod pe care nu și l-ar fi imaginat la începutul drumului.
Maternitatea aduce provocări, dar poate deveni și un context de creștere profundă. În întâlnirea cu propriul copil, multe femei ajung să se întâlnească și cu versiuni diferite ale lor. Iar această întâlnire poate deschide drumul către mai multă libertate, mai multă autenticitate și mai multă încredere în propria capacitate de a naviga viața și relațiile care contează.
Și toate aceste schimbări sunt accelerate atunci când mamele primesc sprijin integrat.
Asta facem noi la centrele ROUA. Oferim spriijin integrat și complet gratuit femeilor însărcinate și mamelor care au nevoie de ajutor și au curajul să îl ceară. Le oferim consilieree psihologică și emoțională, sprijin juridic și social, ajutor material și financiar, mentoring și coaching, grupuri de sprijin și o comunitate online.
Știm că dacă familia, școala, comunitatea, prietenii și colegii ar fi alături de ele, contribuția noastră nu ar avea sens. Ne-am bucura enorm să se întâmple asta. Până atunci, construim programe și proiecte de ajutor, sprijin și educație pentru ele și partenerii lor. Sprijinul oferit azi părinților contribuie la formarea adulților care vor construi, prin relațiile și responsabilitatea lor, societatea de mâine.
Iar binele copilului începe cu binele mamei.
Din 2017, construim empatie socială și o societate care încurajează, sprijină și celebrează maternitatea. În fiecare an, ajutăm cel puțin o mie de mame să meargă mai departe. Ne poți ajuta să ajutăm mai mult cu o donație sau un SMS cu „ROUA” la 8864 (pentru 10 Eur/lună).
